Zvon de iarna pe Valea Somesului Rece

Sambata dimineata, ora 7.15 ma gaseste in statia Marasti, asteptand troleibuzul 25 sa ajung la Regionala CFR la intalnirea cu Adi. Am plecat cu o ora inainte in ideea de a-mi lua ceva de mancare pentru drum: mi-a fost lene sa ma trezesc mai devreme de 6.45... Dar cum planurile de acasa nu se potrivesc cu alea din targ, am reusit sa ajung abia dupa 45 de minute in Cipariu de unde mi-am luat cate ceva de rontait si m-am dus spre locul stabilit.
Este destul de frig afara, se face 8.15, trece dnul Dinu cu masina pe langa mine, Adi ma suna si zice ca este in Zorilor, il astepta pe Razvan. Dupa inca 10 minute sunt si eu in masina, mergem spre OMV de pe Calea Floresti, unde ne intalnim cu toata trupa. Si plecam. Spre Gilau, pe urma facem stanga, mergem spre Maguri-Racatau dar ne oprim in Uzina.

In Uzina lasam masinile pe marginea drumului, o parte din noi isi pun parazapezile. Zapada, aici jos e numai de vreo 10 cm. Urcam frumos, in ritm de poveste spusa de dnul Dinu, mergem si mergem, vedem sus de tot satul in care trebuie sa ajungem. Ne si intoarcem o bucatica de drum pentru ca trecusem de poteca pe care trebuia sa intram, sa nu batem toata soseau pana sus. Poteca era chiar in dreptul barajului, pe stanga. Mergem cu voie buna, eu una ma mir cat de senin si frumos e, nici un nor pe cer. Unde e vremea proasta cu care ne amenintau prognozele?

Mai sus zapada e un pic mai mare dar nu pune probleme supra-pantalonilor care au fustita, asa ca nu folosesc deloc parazapezile. Umbam pe drumuri de basm, cu zapada necalcata in mare parte, si curata, cu dealuri line ce sprijina un cer albastru de cristal si temperaturi ce cam pisca din obraji si nasuri, mai ales la umbra. La un moment dat ajungem intr-o padurice cu zapada inghetata pe toata vegetatia din jur, spre fericirea fotografilor (a tuturor, pentru ca toti aveam aparate la noi).... Winter wonderland, asta era cantecul care m-a insotit in toata iesirea asta. Incet incet vine iarna si la noi, speram sa avem in curand zapada si de ski.

Am avut parte de toate: soare si vant bland, temperaturi sub 0, conversatii faine si momente amuzante (Adi s-a dat cu sacul pe zapada de mai multe ori), lectii de geografie in teren, poza de grup inedita, peisaje ca desprinse in povestea "Craiasa Zapezilor". O sambata perfecta care s-a incheiat cu o masa la Casa Vikingilor.

S-a rezolvat totul....

Dragilor, ma simt usoara ca un fulg, zambesc in permanenta si vad viata cu alti ochi.... "in sfarsit", poate o sa spuneti voi.... "gata, nu ii mai este dor de noi!" nu e adevarat, doar ca MA INTORC LA VOI! Gata, m-am hotarat ieri, dupa inca o repriza de plans de am speriat-o pe Andreea (colega si prietena mea de aici, cea mai faina persoana intalnita de cand am ajuns la locul faptei) si dupa o discutie foarte serioasa cu ea despre ce se intampla pe aici si ce o sa urmeze sa se intample.
Asa ca, cu bilet de avion in buzunar (multumesc Didisor si Camiut ca m-ati ajutat sa il cumpar) ma urc diseara in tren si ma duc la Rotterdam sa ma intalnesc cu un om foarte drag mie, pe care nu l-am mai vazut de multi ani. Vito. Apoi, maine s-ar putea sa ma duc la Amsterdam, sa vizitez Red District :D, si sa o vad pe Cami Oancea. Si duminica, dis de dimineata, la 7, in tren, spre Dortmund, de unde am avionul.

Stiti voi ca am o lista de Things to do until 30 (care probabil o sa devina Until 40, in curand), si una din chestii e sa vizitez cate o tara noua in fiecare an: ei, anul asta m-am intrecut pe mine. Am vizitat Budapesta in Aprilie, acum Olanda, si pot sa pun si Germania pe lista, ca o sa o vad din tren.

Noah, va pup pe toti, si o sa va pun niste poze din Groningen si Rotterdam maine.
Fiti buni si fiti nebuni!

Nu este mai usor.....

Stiti cum e atunci cand o persoana care nu are foarte multa rabdare, asteapta sa se indrepte lucrurile, si evident ca lucrurile nu se misca atat de repede cum are vrea ea? Banuiesc ca o parte din voi stiti...

E ziua doi si sentimentul naspa pe care il aveam ieri e tot acolo. Imi dau seama ca nu prea am cum sa cunosc oameni noi din care sa se aleaga potentiali prieteni... mi-e greu sa ma adun si sa ma pun pe picioare, si cel mai rau e seara. Incepe sa ma bantuie gandul ca vreau sa ma intorc acasa, sa incerc sa imi gasesc ceva in Cluj, sa fiu din nou cu voi toti. Ar fi chiar asa de rau? Oricum, o sa astept pana in decembrie, cand e programata intoarcerea, sa vedem, poate se mai schimba ceva.

Am iesit aseara in oras, am umblat o ora pe strazile din centru...e frumos, au decorat deja de Craciun. Doua intamplari mi-au atras atentia, si bineinteles ca in starea in care sunt, le-am vazut ca pe niste mesaje:

Prima: eram in gara in Groningen, luni dupa-amiaza, abia ajunsesem si il asteptam pe Gunter sa vina sa ne intalnim. Stateam pe o banca la intrarea intr-o cafenea cand din dreapta au inceput sa vina mai multi orbi, fiecare avand un insotitor care vedea. Cred ca erau in jur de 10-12 oameni care nu vedeau. Si din astia, cel putin jumatate erau orbi pentru ca au vrut ei sa fie (adica aveau niste ochelari negri uriasi pe ochi, ca sa vada cum e sa fii orb). Cel putin asa cred. Si atunci am inceput sa gandesc: "om mic si egoist ce esti, uita-te la oamenii astia cum se pot bucura de viata, fara sa vada, iar tu ai ochi sa vezi toate minunile din jurul tau, dar nu iti poti intoarce privirea dinauntrul tau, unde acum e numai intuneric!"

A doua: aseara, pe una din strazile din centru, mergeau multi oameni, oameni tineri, cu bicicletele (stiti ca aici sunt mii de biciclete). Ma plimbam repetandu-mi in gand sa raman optimista, sa vad frumusetea in jurul meu, luminile si cladirile.... Dar am vazut un grup de 5 prieteni pe biciclete care mergeau impreuna si faceau glume, si s-au dus pe apa sambetei toate eforturile de a gusta un pic ce vad in jur...

De ce este asa de greu?

Netherlands - day1

Copilasi, in ultimele 24 de ore, de cand am ajuns in Olanda, ma intreb in continuu de ce nu gandesc inainte sa fac ceva. Ce caut eu aici, singura cuc? Cum o sa ma descurc? Ce fac eu intr-o tara care nu are munti? Cine o sa aiba grija de mine? etc. In cateva cuvinte, incerc sa nu ma panichez. Pe urma imi aduc aminte ca schimbarile sunt bune, ca daca nu incerci, nu castigi si trebuie pur si simplu sa o iau usurel.
Mi-e dor de voi, de toti...

Cautand primavara pe Dl. Capatanilor si Dl. Mare

Duminica, 28 februarie


7:00 - cu ochii inca grei de somn, si cu zorii de ziua peste noi, ajung in parcarea din Cipariu, pe jumatate mirata ca nu vad pe nimeni cu rucsac in spate dar iese Aron din masina si incepem sa discutam despre dentisti si vreme.

Incetul cu incetul, timp de 20 de minute incepe sa apara mai toata lumea: Dia Somogyi, Razvan Samoila, Adi Pop, Iulia Brumboiu, Raluca Leuca, Aron Gabor, Dragos Roncu, Ana Ignateanu, Marian Poara, Ionelia Nechiti, Lucian Moisuc, Marlene si Dinu si eu. De la o plimbare programata numai cu 3 oameni, vom fi 17 ! Constatam ca s-ar putea sa avem prea multe masini, dar ne pornim totusi spre benzinaria OMV de pe Calea Turzii, unde Oliver Kiss si Liana (Lilu) Dragos, ar fi trebuit sa ne astepte. Numai ca ei nu erau acolo, pentru ne asteptau la MOL, dar ne-am regrupat curand. Dupa ultimele cumparaturi si reimpartiri in masini, Aron renunta a mai merge cu masina lui, vine cu noi in masina lui Razvan. Din Turda o “culegem’ si pe Oana Suciu.

8:30 - suntem pe valea Ariesului, soarele se chinuie timid sa alunge ceata si norii destul de cenusii, Razvan il ajuta cu ACDC. Si il si convinge sa iasa din nori. Se anunta o zi foarte faina. La Confluenta vaii Posaga cu Ariesul cotim spre dreapta.

9:30 - am ajuns in Orasti (nu, nu am mancat o litera ), debarcam, ne echipam si plecam voiniceste la deal, pe un drum de tara, strabatand satul, deocamdata. La biserica, trecem printre morminte mai vechi si incepem urcusul pe plaiurile mioritice. Padurea inca doarme somnul de iarna, dar ochiul este vrajit de covorul de frunze depus in toamna trecuta. Dupa 5 minute luam o scurta pauza de dezechipare si poze.

 
Urcam voiniceste versantul impadurit in grupuri grupulete cu povesti si glume, amintiri si povete. Iesim pe culme si soarele iese odata cu noi, din nori. Ne bucuram de razele lui si admiram casele motesti ivite ici si colo.

 
Mergem intr-un ritm lejer, pentru ca fotografii sa aiba timp sa imortalizeze primvara timida.


13:30 - lumea incepe sa simta foamea, ajungem intr-o sa si coboram la restaurantul de 4 stele cu locuri cu priveliste nemaipomenita unde ne adapostim de un vant ce ne aminteste ca e inca iarna, si mancam.

Urmeaza un moment festiv cand dnul Dinu a inmanat carnetele de membru lui Aron si sotiei sale (care l-a primit in absenta), Iuliei si lui Adi.

 
Se hotaraste apoi ca in loc sa mergem pe vale spre sat, o sa coboram si ne urcam pe Dealul Mare si apoi sa ne intoarcem spre sat lpe culmea lui. Si asa a inceput coborarea pe valea unui rau, innoroiri si vreo 2 podete de traversat.


Dupa, la piece de resistance, al doilea urcus serios al zilei, kamikaze, prin padure si pe urma pe pasune, urcus care din mine a scos untul. Am ajuns sus dupa vreo 5 pauze, cu limba scoasa de un cot. Dupa asemenea chin, o plimbare lejera pe curbe de nivel si cumpene de ape a fost mai mult decat o placere.

Desi de la vantul rece imi inghetau mainile si fata, iar soarele nu se mai lasa convins sa iasa din nori, compania buna si peisajul de vis, plus fericirea la gandul ca am iesit dintre betoane, chiar si pentru o zi, au facut aceasta zi perfecta.


16:30 - suntem deasupra satului, vedem biserica, punctul de plecare, asa ca ne hotaram sa mai luam o pauza de masa ocazie cu care ne-am luat la revedere de la Bedeleul si Scarita Belioara, Dealul Capatanilor si Dealul Mare.

18:30 - toata lumea e inapoi in masini, ne luam la revedere si plecam spre Cluj.


Am parcurs aproape 18 km in pas de plimbare cu niste oameni minunati si am gasit semne ca primavara o sa vina in curand.

Fotografii: Marlene Mititeanu, Aron Gabor si Marian Poara

Text: Laura Giurgea